F**k the w.w.w.

De ce? Din cauza “la alde” Youtube. E cel mai interesant moment atunci cand vrei foarte frumos sa vezi un videoclip si te trezesti in fata cu totul altuia. Moment de stupefactie…. Nu intelegi exact ce se intampla, mai ales fiindca nu apare nici un motiv foarte clar. Dar stai! Mica, roz si undeva in susul paginii apare timida si explicatia: “We’re sorry. This video is not available in your country.” Well, lah di dah! Cum ramane cu “free video sharing and access”? It kind of defies the whole point of World Wide Web. Cu ce sunt mai speciali americanii sau alte tari decat noi? N-am fibra morala necesara sa vad un videoclip? Guvernul nostru nu l-a pupat in cur pe al lor destul incat sa se poata asa ceva? Sau poate suntem considerati o tara din lumea a 3-a care nu are acces la clipurile elevate ale productiilor maretelor State Unite, printre altele cum ar fi tehnologie si alte tipuri de ajutor in ridicarea capului din namol. Ce, doar fiindca i-am lasat sa-si tranteasca o baza NATO si niste rachete prin preajma asta inseamna ca poti sa te uiti la ce vrei? I think NOT!

Ne examinam

Zile bune; interesante. Dupa ce ti se face o sila de mori de atata invatat si speri sa fie destul, te duci plin de incredere acolo si-ti cade (tickle me surprised) exact ce nu stiai.

Vii acasa, iti propui sa uiti ce s-a intamplat si zici ca dupa ce iti faci ceva de mancare, te apuci de invatat pentru a doua zi. Numai ca soarta e perfida si are un simt al umorului care in alte circumstante poate l-as aprecia. Vine un individ, foarte plin de el si fara chef care te anunta sec: “Prietene, stii ceva? Eu am ordin sa-ti tai curentul.” Foarte tare. Dupa aia bineinteles ca fugi de la ghiseu la ghiseu sa platesti cotizatia pentru foamea de care are parte Electrica Muntenia-Sud. Asta te tine aproximativ 4 ore pe drumuri. Bineinteles, toate cucoanele de la ghisee sunt pline de scarba, te iau la misto si-ti fac o morala “din aia”. De ce? De ce nu?

Ajungi acasa, aprinzi lumanarea si te apuci de invatat. Organica la lumina lumanarii; ura! Cand intr-un sfarsit vezi ca e imposibil sa descifrezi ceva intr-o pozitie in care poti sa simti mirosul de cerneala de pe caiet, scoti iPod-ul si il setezi la luminozitate maxima. Hei, presto! O veioza instant! O tii asa toata seara.

A doua zi, dupa un somn-nesomn, ajungi la examen unde mai mult ti se rupe, fiindca inca te mai gandesti la cel de ieri.

Super! Azi am luat examenul, ala de ieri e pe stand-by! Sa explic stand-by: “Nu stiu, ma gandesc sa nu ti-l dau. Vino luni sa mai vorbim, dar nu stiu ce sa spun.” Acum cred ca se potriveste o intrebare: de ce? Ce se intampla luni? O sa ma mai asculte din materie sau ma cheama dimineata la facultate ca sa-mi explice ca nu-mi da colocviul? Si o intrebare chiar mai buna: cand eu pot sa stau la mine in casa si sa invat pentru cele examen de joi, merita sa ma car pana la Bucuresti doar pentru un verdict?

So how’s your day?

Socializarea si Noi

Azi dimineata mergeam cu trenul impreuna cu Sad Guy (da, asa te vei numi de-acum incolo; n-ai decat sa-ti faci simtita prezenta ca sa stie lumea cine esti). Mah, si in tren stii cum e; cand mergi cu un prieten si habar n-aveai ca te intalnesti cu el, normal ca nu v-ati luat bilete unul langa celalalt, deci te plimbi de la un set de locuri libere la altul. Toate bune si frumoase pana pe la Ploiesti cand am ramas fara seturi de scaune goale. Asta e, nu-i nimic, stam la locurile noastre. Bun, zis si facut. In fata mea statea deja cineva. Nu cunosc, in consecinta evit sa intru in discutie. Imi pun castile pe urechi si incep sa ma uit pe geam. La un moment dat imi dau seama ca pozitia e incomoda dar nu prea ma trage inima sa o schimb, iar cand o schimb, persoana din fata mea schimba si ea pozitia capului si isi muta privirea spre geamul pe care ma uitam eu. O.K., nimic ciudat. De fapt, nici unul nu vroia sa-i intalneasca privirea celuilalt. Si chiar daca te doare gatul de la statul cu capul sucit spre geam, nu te incumeti sa te uiti inainte. Pur si simplu nu o faci doar din simplul motiv ca celalat te-ar considera ciudat ca te uiti spre el, chiar daca de fapt te uiti prin el. La un moment dat respectiva facea un asemenea efort sa-mi evite privirea incat trecea cu ochii pe deasupra mea.

Pana la urma, ce s-ar intampla daca te-ai uita la persoana din fata ta? Sa-ti intersectezi privirile si sa nu muti ochii din pozitia aia cateva secunde. Cum ar fi? Adica… cum pornesti conversatia? Sau daca nu, te scuzi? Sau dai “buna ziua” si treci cu ochii la geamul celalalt? Asa-i: preferam sa stam cu gatul sucit si sa evitam orice urma de contact cu ala din fata decat sa stai intr-o pozitie comoda intr-o situatie incomoda. How fucked up is that?

New Year’s Leave

Revelionul se anunta sec. Adica, nu prevad nimic foarte special. We get together, we drink, have a few laughs and happy, happy, joy, joy we’re in 2009. Yippy! You know?

Macar de Craciun a fost interesant. Am avut zapada, am fost la munte, am mancat (mult) si am dormitat. Un Craciun reusit cu multe desene animate si filme legate de asta la televizor. Tot n-am apucat sa vad Nightmare Before Christmas si asta ma calca pe nervi. Dar… Anul nou… Nu stiu, ma lasa cam rece. Alte dati eram entuziasmat, dar acum… n-are cine stie ce haz.

M-am apucat sa fac o lista cu ce vreau sa fac in 2009. Nu vreau sa fie o lista de genul “New Year’s Eve resolution”. Am citit si intr-o revitsa ca cineva imi impartaseste parerea: nu mi-e mai usor sa-mi tin promisiunile facute de anul nou decat imi e in orice alta zi a anului.  Nu, astea-s chestii realizabile, care necesita doar sa ma deplasez putin si sa-mi fac ceva timp liber. Sunt plictisit de cate ori mi-am promis sa ma apuc de invatat, sa fac mai multa miscare, sa-mi gasesc pe cineva, sa n-am restante etc. E prea mult pentru caracterul meu. Sunt prea multe variabile.

Asa deci, music, drinks and freinds ’till morning come…. Yeah… It’s way too familiar.

5 more minutes, mom…

Mi se pare o cruzime chestia, asta. De fiecare data cand trebuie sa ma trezesc dimineata ma gandesc sa mai stau inca 5 minute. E o tortura adevarata. Alea 5 minute mai mult imi fac rau decat bine. Adica, ma amagesc singur ca as putea sa mai dorm dar pana la urma realizez ca tot trebuie sa ma trezesc. Si ce-i mai rau e ora. Intre orele 8 si 9 e perfect sa te trezesti. Dar, Dumnezeule, la 6?! E frig, geamurile sunt aburite, inca vad nenorocitele alea de felinare aprinse, eventual se aude cate un caine care latra in puterea noptii (ca e noapte, nu altceva). E ca si cum m-as trezi sa plec la uzina; sau la sapat.

Tastatura de acasa incepe sa ma enerveze teribil, dat fiind ca face un zgomot infernal fata de cealalta, mai ales pe la ora asta.

De ce am inceput pe nota asta? Fiindca, de obicei, cand vin acasa nu-mi fixez o ora de trezire. Si e extrem de bine sa stiu ca a doua zi o sa ma trezesc tot acasa, in acelasi pat, in aceeasi camera calduroasa cu un aer irespirabil si intr-un semintuneric datorat storurilor trase. Urmeaza apoi sa ma intorc pe partea cealalta pentru alte cateva minute pe care nu trebuie sa le reglez ca numar si in urma carora nu va trebui sa grabesc pasul. Ei, ALEA sunt cele 5 minute dulci. Sau 10, sau 15. Ei, de data asta nu. Maine urmeaza sa ma trezesc la ora fixa, sa impachetz si sa plec iarasi la drum ca sa intampin o noua saptamana de chinuiala prin laboratoare. Am sentimentul ala pe care il ai cand fugi de multa vreme, simti ca nu mai ai deloc aer in plamani, nu te mai tin picioarele si ultima suta incepe sa devina ultimul kilometru. Parca nu se mai termina. De mult n-a mai trebuit sa-mi repet in minte “inca putin” la fiecare 5-10 min. E oribil.

M-am uitat azi pe unul de slide-urile pe care mama le primeste pe mail si le salveaza pe desktop. Extrem de simpatic. Putin cam lung, kinda corny, too, dar replica de sfarsit mi s-a parut foarte tare: “Sa iubesti e o nebunie, dar daca iubesti, macar iubeste nebuneste.” I mean, come on… You gotta love it.

Chestia asta mi-a adus aminte si de o melodie cam tampitica, dar hasioasa, si cu videoclip foarte tare.

Aici ar fi trebuit sa fie clipul, dar youtube imi spune ca videoclipul pe care eu il urmaream acum 2 sapt si era lasat in bookmarks is not available in my country. Adica intre timp au hotarat ca noi nu suntem demni sa vedem asa ceva gratis. World Wide Web my ass. Pentru cine e totusi curios, e vorba de videoclipul original Kaiser Chiefs: Everyday I love You Less And Less.

Mda, cam atat. Desi scriu acum mai mult din plictiseala, daorita continutului cred ca o sa ajunga acest entry la “Frustrari”. Ah, well… What CAN you do…?